Postat de: mircioaga | martie 28, 2014

ASOCIAŢIA CULTURALĂ 7

NOU

ASOCIAŢIA CUTURALĂ 7

Doamnelor, Domnilor,oricând se verifică bine zicala că timpul costă bani. Ca urmare, voi intra în subiect direct şi vă anunţ că trebuie să începem să ne plătim impozitele. Puteţi redirecţiona 2% din impozitul datorat statului către Asociaţia Culturală 7. De ce aţi face-o?

Primul motiv îl găsiţi aici:

ACTIVITATEA ASOCIAŢIEI Culturale „7” în anul 2014.

Februarie-mai: „Acting in English”, curs intensiv ţinut de James Longshore.

„Oleanna”, adaptare după David Mamet, cu Oana Păun şi James Longshore. Regia: Bianca Mina.

„Teatru de improvizaţie”, spectacol susţinut de Trupa iELE. Coordonator: Delia Riciu.

Octombrie-decembrie: „Şcoala de Teatru Dorofteiart” – în două variante: a. pentru copii; b. pentru adulţi.

Cred că e cazul să subliniez că Asociaţia Culturală 7, conform statutului ei, s-a preocupat în mod deosebit de lansarea şi încurajarea tinerilor artişti, în condiţiile în care nu a primit niciun leu de la bugetul statului, şi nici de la sponsorii-elefanţi, prea puţin atenţi la substanţa reală a vieţii culturale din România.

Al doilea motiv este că oricum banii îi veţi plăti şi bănuiesc că v-ar bucura să puteţi controla cum sunt ei cheltuiţi – şi nu să trăiţi sentimentul că se duc în imensa gaură neagră care se numeşte bugetul ţării.

E mai simplu decât pare!
Daca plătiţi impozit pe venit global, pe pagina verso a formularului care vi se dă la administraţia financiara, (200)

La capitolul III „Destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul datorat pe venitul net/câştigul net anual impozabil”,

La rubrica2, „Susţinerea unei entităţi nonprofit/unităţi de cult – bifaţi căsuţa –

la rubrica „Denumire entitate nonprofit/unitate de cult” scrieţi
Asociaţia Culturala 7,

la rubrica „Cod de identificare fiscala a entităţii nonprofit/unităţii de cult” scrieţi
18805771/28.06.2006,

iar la rubrica „Cont bancar (IBAN)” scrieţi
IBAN RO76RZBR 0000060008135482,
Raiffeisen Bank – Agenţia Griviţa,
Calea Griviţei nr.132, sector 1, Bucureşti

Iar la rubrica „Suma (lei)”, cereţi funcţionarului să vă calculeze suma.

Amănunte putem discuta direct, la telefon (0723185960, 0744325530), pe pagina de Facebook a Teatrului 7, sau pe adresa:

cultasoc7@aol.com

Cu mulţumiri,

Ion Mircioagă, secretarul Asociaţiei Culturale 7

Dacă vă interesează, puteţi citi amănunte despre întreaga activitate a Asociaţiei, de la înfiinţarea ei până la finele anului trecut, aici:

https://mircioaga.wordpress.com/actualitate/about/asociatia-7/

sau aici:

https://mircioaga.wordpress.com/actualitate/about/asociatia-7

Am citit, de curând, traducerea din maghiară a unui articol numit „Epoca de aur Orbán” (http://www.observatorcultural.ro/0-comentarii*articleID_29744-articles_details.html). În esenţă, autorul deplânge ceea ce el numeşte castrarea democraţiei în Ungaria. Nu am căderea să comentez ce se întâmplă, în ordine politică, dincolo de Arad. Îmi permit totuşi să observ că, de câtăva vreme încoace, mulţi jelesc viitorul apropiat al ţării vecine şi prietene. Motivul principal este felul în care prim-ministrul maghiar a înţeles să gestioneze, odată cu izbucnirea crizei, relaţia dintre bănci şi cetăţeni: importante măsuri au fost luate de guvern cu scopul de a uşura semnificativ poverile cetăţenilor ce au credite de returnat. În timp ce, din câte înţeleg din mass media, acasă la el Orbán Viktor e foarte apreciat pentru acţiunile sale, în lume respectivele fapte provoacă temeri – şi cea mai mare e că ţara va falimenta.

Neliniştile, mari, durează de câţiva buni anişori. Nimic nu pare a le confirma. Eu chiar am fost în Ungaria în urmă cu vreo 18 luni şi am mers pe autostrăzi excelente, am zăbovit în Budapesta cu plăcere – bucurându-mă de tot ceea ce un oraş frumos şi prosper şi vesel poate oferi. Cu toate acestea, nu vreau să dau pronosticuri. E posibil ca, la fel ca în 1956, ungurii să plătească scump felul în care ei sfidează structuri politico-social-financiare care, atunci ca şi acum, se dovedesc oprimante şi absurde. La fel de posibil e ca, la fel ca în anii 80, când Ungaria era cea mai liberală ţară din blocul sovietic, locuitorii ei să se bucure din belşug de roadele felului în care liderii lor îi conduc; sigur este că şi Nagy Imre, şi Kádár şi Orbán sunt exemple de conducători demni, şi nu e de mirare că demnitatea e o trăsătură puternică a maghiarilor. Că unii dintre ei sunt prost-crescuţi şi mândria lor devine îngâmfare idioată, e altă discuţie: fiecare pădure cu uscăturile ei. Nu defectele altora – multe-puţine – mă dor pe mine. Eu sufăr când văd cât de lipsiţi de coloană vertebrală sunt guvernanţii noştri şi nu pot să uit cum, când s-a desfăşurat referendumul pentru destituirea Preşedintelui României, alde Ponta şi Băsescu au umblat cu capetele plecate pe la puternicii Europei. Între ei, şi Orbán Viktor care, e de notorietate, i-a îndemnat pe maghiarii din România să nu iasă la vot.

Şi iată cum, o populaţie demnă şi solidară, hotărăşte soarta unui popor.

Mai clar: iată cum ungurii scriu, cu mândrie, din nou, istoria României.

Postat de: mircioaga | aprilie 8, 2008

In perspectiva

„Chunga”, de Mario Vargas Llosa.

Postat de: mircioaga | februarie 27, 2008

Bun venit tuturor pe aceste pagini…

Nu îmi face nicio plăcere să contribui la hărmălaia stârnită de reflecţiile prezidenţiale legate de învăţământul românesc însă, fiind cu musca pe căciulă, simt nevoia să mă descopăr şi să mărturisesc:

  1. E foarte mare nevoie de „tinichigii” în România. (Folosesc ghilimele în încercarea de a atrage atenţia că e vorba de o figură de stil.)
  2. E foarte mare nevoie de „filozofi” în România. (Tot o metonimie… de aceea scriu cu „z”.)
  3. Nu avem decât foarte puţini „tinichigii” şi „filozofi” autentici deoarece şcoala nu reuşeşte să scoată un număr semnificativ nici din primii, nici din ceilalţi. Când spunem „şcoala”, ne referim la generaţia în putere de dascăli, oameni cu experienţă dar încă robuşti, în jur de 40 de ani, cei formaţi când a început dezastrul învăţământului românesc, adică prin anii 80. În numele unei „mai strânse legături cu nevoile economiei socialiste multilateral dezvoltate” se intra cu medii sub 5 la liceu, se organizau şi câte trei sesiuni de admitere la facultate iar profesorii de pe vremea aceea erau preţăluiţi în funcţie de numărul de promovaţi. Multe asemănări cu zilele noastre, nu? A, exista şi o deosebire: titlul de Doctor nu era atât de lesne de obţinut.

Atunci s-a înfiripat în mintea românului gândul că înveţi-nu-înveţi-tot-aia-e. Socoteala e azi confirmată din plin, exemplele nu lipsesc. Firesc, indiferenţa a glisat în dispreţ.

Ne merităm soarta. Fiecare compromis făcut din lehamite, sau din frică, sau din înţelegere a favorizat naşterea şi dezvoltarea viguroasă a unui sistem educaţional bazat pe o mare şi rău mirositoare minciună. Rezultatul: tâmpiţii ne copleşesc. Ca urmare, e normal ca ei să existe pretutindeni, între meseriaşi şi deţinătorii de diplome universitare, la conducerea ţării şi la cozile formate de obişnuiţii plătitorii de impozite…

Categorii

Urmăresc

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.