Noutăţi: Despre demnitate. Studiu de caz: ungurii şi Istoria României.

Am citit, de curând, traducerea din maghiară a unui articol numit „Epoca de aur Orbán” (http://www.observatorcultural.ro/0-comentarii*articleID_29744-articles_details.html). În esenţă, autorul deplânge ceea ce el numeşte castrarea democraţiei în Ungaria. Nu am căderea să comentez ce se întâmplă, în ordine politică, dincolo de Arad. Îmi permit totuşi să observ că, de câtăva vreme încoace, mulţi jelesc viitorul apropiat al ţării vecine şi prietene. Motivul principal este felul în care prim-ministrul maghiar a înţeles să gestioneze, odată cu izbucnirea crizei, relaţia dintre bănci şi cetăţeni: importante măsuri au fost luate de guvern cu scopul de a uşura semnificativ poverile cetăţenilor ce au credite de returnat. În timp ce, din câte înţeleg din mass media, acasă la el Orbán Viktor e foarte apreciat pentru acţiunile sale, în lume respectivele fapte provoacă temeri – şi cea mai mare e că ţara va falimenta.

Neliniştile, mari, durează de câţiva buni anişori. Nimic nu pare a le confirma. Eu chiar am fost în Ungaria în urmă cu vreo 18 luni şi am mers pe autostrăzi excelente, am zăbovit în Budapesta cu plăcere – bucurându-mă de tot ceea ce un oraş frumos şi prosper şi vesel poate oferi. Cu toate acestea, nu vreau să dau pronosticuri. E posibil ca, la fel ca în 1956, ungurii să plătească scump felul în care ei sfidează structuri politico-social-financiare care, atunci ca şi acum, se dovedesc oprimante şi absurde. La fel de posibil e ca, la fel ca în anii 80, când Ungaria era cea mai liberală ţară din blocul sovietic, locuitorii ei să se bucure din belşug de roadele felului în care liderii lor îi conduc; sigur este că şi Nagy Imre, şi Kádár şi Orbán sunt exemple de conducători demni, şi nu e de mirare că demnitatea e o trăsătură puternică a maghiarilor. Că unii dintre ei sunt prost-crescuţi şi mândria lor devine îngâmfare idioată, e altă discuţie: fiecare pădure cu uscăturile ei. Nu defectele altora – multe-puţine – mă dor pe mine. Eu sufăr când văd cât de lipsiţi de coloană vertebrală sunt guvernanţii noştri şi nu pot să uit cum, când s-a desfăşurat referendumul pentru destituirea Preşedintelui României, alde Ponta şi Băsescu au umblat cu capetele plecate pe la puternicii Europei. Între ei, şi Orbán Viktor care, e de notorietate, i-a îndemnat pe maghiarii din România să nu iasă la vot.

Şi iată cum, o populaţie demnă şi solidară, hotărăşte soarta unui popor.

Mai clar: iată cum ungurii scriu, cu mândrie, din nou, istoria României.