…mai multe despre „Steaua fără nume”

„Ultima premieră a teatrului din Reşiţa, cu <Steaua fără nume> de Mihail Sebastian, în regia lui Ion Mircioagă, m-a impresionat în mod deosebit. Un rafinament de <casă mare> înnobilează această producţie, exemplară sub multe aspecte.
Reprezentaţie începe în forţă, strategie adoptată de regizor pentru a da ritm acţiunii, dar şi pentru a nu da răgaz actorilor să cadă în patetism telenovelistic. (…) Este un spectacol de o poezie aparte, stranie, accentuată şi de momentele coregrafice ample. Scenele de dragoste capătă, în felul acesta, <forma> zborului. Ion Mircioagă reuşeşte să contrapuncteze exact cât trebuie momentele de haz cu cele de dramă. E un melanj tulburător de sensibilitate şi comedie. Actorii fac faţă unui greu travaliu, în care schimbările de nuanţă ale interpretării croiesc drumul către performanţe individuale. Fiecare rol necesită o imensă cheltuire de sine. Relaţiile dintre eroi sunt migălos ţesute, astfel încât arareori să poţi descoperi o fisură. Bine aleşi tipologic, artiştii par a-şi juca personajele fără efort evident. Marica Herman (Necunoscuta) – vedeta incontestabilă a trupei –, face, în acest spectacol, dovada unei enorme disponibilităţi creatoare, trecând de la o frivolitate discretă, la gingăşie şi tandreţe. Jocul său subtil devine tulburător.”
Maria Laiu: „Marginalii”, în „Luceafărul”, nr. 20, 2003, pagina 20

Vezi şi Reşiţa şi „Steaua fără nume”, în Titus Crişciu: „Din galaxia scenei”, Reşiţa, 2006, Editura TIM, paginile 26-27