…mai multe despre „Eminescu, Creanga si Caragiale”

Personaje: Mariana, Gina, Flavius şi Cornel. Toţi sunt elevi în clasa a VIII-a şi sunt interpretaţi de actori profesionişti destul de tineri, astfel încât convenţia teatrală să poată fi acceptată cu uşurinţă de elevii-spectatori. ( Eroii sunt la vârsta la care, teatral vorbind, orice tip de comportament are şanse să fie veridic, şi cel al adultului responsabil – sau i… – şi cel al copilului dornic de joacă; şi cel al rebelului cu – sau fără – cauză, şi cel al înrobitului de modă etc.)
Flavius e mâncăcios, gafeur, îi place să pozeze în bărbat în toată firea. Cornel, isteţ, prinde repede, dar e leneş şi dezinteresat de şcoală. Băieţii sunt îndrăgostiţi, ca la 14 ani, de Mariana; de aici, între ei, o rivalitate cocoşească – nu pierd nici o ocazie să îşi arate muşchii, să facă bancuri, să îşi etaleze cunoştinţele.
Mariana îi atrage prin dezinhibare, zburdălnicie şi o aiureală ce încă îi stă bine. Nu ţine nici la unul nici la celălalt; mai bine zis, când îl încurajează pe unul şi îl vede pe celălalt necăjindu-se simte nevoia unui gest compensatoriu şi aşa se mişcă între emoţiile lor. Prietena cea mai bună a ei, Gina, e ţinta nădufului greu mascat al celor doi, căci fetele sunt tot timpul împreună şi ei nu au cum să găsească doritul moment de apropiere de  Mariana. Dacă Mariana este extrovertită, energică, agresivă, Gina vorbeşte în şoaptă, ironizează blând, zâmbeşte discret. În plus, Gina e o ciudată: mai bucuroasă să citească decât să pălăvrăgească, se prinde şi se aprinde totuşi în discuţii despre cărţi sau filme sau muzică; mai mult, pare a avea un dar pe care nici ea nu ştie să îl controleze: vede aievea scene din piese de teatru, clipe de istorie, viitorul…

 FRAGMENT DIN TEXT
Se aude zgomot de afară, glasurile unor copii care se ceartă. Brusc se face linişte. Gina intră împingând o ladă. Îşi trage suflarea, zâmbeşte satisfăcută că, printr-un şiretlic numai de ea ştiut, i-a păcălit pe ceilalţi. Face semn copiilor, cerându-le tăcere. Zâmbeşte.
Gina: Azi vom face o oră specială. Am nişte prieteni care spun că nu le place literatura şi au senzaţia că examenul de capacitate la română e o urgie. M-aş bucura dacă m-aţi ajuta să le arăt că se înşeală. Unul dintre ei, Flavius, nu prea are răbdare şi, de aceea, nu suportă descrierile, amănuntele legate de firile personajelor. Celălalt, Cornel…(Uşa se deschide însă şi intră Mariana, urmată de Cornel şi Flavius. Acesta se repede la Gina.)
Mariana: (Îl opreşte.) Iartă-mă, nu înţeleg, de ce te-ai supărat?
Cornel: Nu s-a supărat, de fapt ea îl întărâtă.
Flavius: Nu m-am supărat… de-adevăratelea! Ha-ha!
Cornel: …face figuri… se dă mare, (către elevi) cred că îi ascunde în geamantan pe ăştia, pe poeţi: pe marele Eminescu, ca să îl analizeze, l-a tranşat, cum se mărunţesc chinezii între ei, pe super Caragiale…
Mariana: (Nu îi sună bine formularea.)  Super Caragiale? (Flavius râde iar, mai tare, provocator.)
Cornel: (Către Flavius.) Eşti varză, am zis eu că a scris Caragiale poezii?
Gina: ( A apucat să îşi tragă suflarea.)…dar a scris. (Mică pauză.) „Ce-mi spui de poezie, de-acea chimeră tristă,/ Când lumea d-astăzi, rece şi materialistă,/ Îşi râde de chimere şi de puterea lor?” 

În ladă se găsesc elemente de costum şi recuzită pe care cei patru actori le folosesc pentru a interpreta câteva dintre personajele din cele mai importante opere epice şi dramatice studiate în clasele V – VIII ( „Prâslea cel voinic şi merele de aur”, „Baltagul”, „O scrisoare pierdută” etc.). În plus, sunt interpretate, la nivelul expresiv, estetic şi artistic cerut de posibilităţile de receptare proprii vârstei pe care o au elevii, fragmente din opere aparţinând genului liric ca: „Pastel”, „Doină”, etc.
Conflictul între personaje, iubitoare şi ne-iubitoare de literatură, permite înaintarea acţiunii şi un deznodământ educativ: elevilor li se atrage atenţia că doar studiind cu pasiune pot avea bune rezultate şcolare.
De fiecare dată când se iveşte ocazia, personajele insistă, în dialog cu elevii, asupra autorilor, operelor lor, mijloacelor artistice folosite.

SPECTACOLUL ESTE, ÎN MĂSURA POSIBILULUI, INTERACTIV. ASTA ÎNSEAMNĂ CĂ SE CER REACŢII DIN PARTEA COPIILOR ŞI, DACĂ ELE NU VIN, ACTORII, PREGĂTIŢI DIN VREME, RELANSEAZĂ SCENELE.

Spectacolul se joacă în săli de clasă, dacă e posibil, în timpul orei de română. Pentru obţinerea efectelor educative scontate, numărul de elevi spectatori nu trebuie să fie mai mare de 36 (ţinând cont de caracterul interactiv al spectacolului: elevii vor fi încurajaţi să îşi etaleze, în dialog cu actorii, cunoştinţele de literatură.) Necesar: un scaun, o catedră, o tablă, câteva bucăţi de cretă, un burete de şters tabla. Aceste elemente pot fi găsite în orice sală de clasă.

Fragmente din © „Realitatea în teatru” de Ion Mircioagă, volum în pregătire