O lecție de istorie.

Un grup de intelectuali au trimis către liderii partidelor aflate la guvernare o scrisoare deschisă. (https://www.observatorcultural.ro/articol/scrisoare-deschisa-adresata-liderilor-partidelor-coalitiei-de-guvernare/) Ei își exprimă îngrijorarea generată de faptul că membri ai sus-ziselor formațiuni politice sunt dispuși să dialogheze cu AUR. Demersul a provocat reacții, e drept, într-un „săptămânal de satiră și investigație” (https://ro.wikipedia.org/wiki/Academia_Ca%C8%9Bavencu). Mai concret, Doru Bușcu critică faptul că „scrisoarea intelectualilor publici înfierează un partid intrat legal și aparent democratic în Parlament. Intelectualii publici arată o intoleranță care se ridică la standardele democratice din Rusia, Turcia și Belarus.” (https://www.catavencii.ro/editorial/sosoc-si-groaza/)
Fapt e că AUR a intrat nu doar în parlament, ci și în viața noastră cotidiană.
Acum, pentru că este subiect de șuete, discuții, ba chiar de polemici: ca în anii 90, când mărul discordiei era FSN-ul, se desfac și se refac relații între oameni, prietenii, relații de rudenie. Motivul e atașamentul sau lipsa de atașament la liderii AUR-uli – căci oare câți cunosc doctrina acestuia, în afară de strigătul de luptă „să-i belim!”? Pe cine? Pe ticăloși, evident. Cine sunt aceia? Ei, asta se va vedea la timpul potrivit. Nu?
Dar existența acestor îngeri ai dreptății nu a început în decembrie trecut. Câți știu că în spatele partidului e CPF, care năzuia să impună o legislație ce deja are efecte în țări ca Polonia și Rusia? Ar trebui să ne activăm curiozitatea, să vedem, poate există membrii cu notorietate ai AUR care au fost parte a unor mișcări pe care acum le înjură. A citit cineva serios opera lui Sorin Lavric și a camarazilor săi de idei? O parte din dumnealor există dinainte de ’89, au avut și au cărți și articole publicate, gazete și edituri pe mână, apariții la tv…
AUR există. Și? E bine sau nu e bine să se negocieze cu ei?
Am prieteni care susțin că AUR va dispărea în neant de la sine, așa… pur și simplu. Certurile apărute între membri săi par să le încurajeze speranțele.
Personal, nu cred. Și cred că nu are importanță dacă PNL & co dialoghează sau nu cu Simion și ai săi. Important e ca victimele – să le zicem „colaterale” – ale (să-i zicem?) relansării economice ale României să nu fie aruncate în brațele AUR-ului. Există o lecție a istoriei: felul în care guvernarea CDR a propulsat până aproape de vârful puterii PRM-ul. Eu cred că Iohannis, Cîțu, Barna și Cioloș, și cei din jurul lor au aflat câte ceva studiind sus-zisa știință. Nu știu precis dacă le pasă.
Deocamdată sunt optimist, și zic că da.