LA MULȚI ANI!

La sfârșit de iunie am fost invitat să fac parte din juriul celei de a XV-a ediții a Festivalului de Dans Studențesc – Sibiu, 2018, organizat de Casa de Cultură a Studenților. E de notat că anul acesta s-au înscris în concurs câteva trupe nou înființate; se poate deci afirma că eforturile organizatorilor sunt încununate de succes: evenimentul, unic în țară prin amploare și ținută, produce emulație în toate centrele studențești. Tinerii se pregătesc serios pentru întâlnirea lor anuală, își cultivă gustul pentru frumos, alocă timp pentru repetiții, se îngrijesc de mijloacele lor de exprimare.

Vorbind despre concurs, se cuvine consemnat că anul acesta Miruna Duță, din Brașov, a fost desemnată cea mai bună dansatoare, că Ștefan Orhean, din Iași, a fost considerat cel mai bun dansator, și că trupa ”One Dream”, din Brașov, și-a adjudecat trofeul festivalului.

Manifestarea a prilejuit aniversarea a douăzeci și cinci de ani de la înființarea Companiei de Dans „Microbis”. Sufletul amândurora este regizorul și coregraful Hugo Wolf, un artist remarcabil prin profesionalism și generozitate. În acest sens e de amintit pasiunea pe care o pune atât în munca de organizare a festivalului, cât și în lucrul cu membrii trupei, în condițiile în care e tot mai solicitat să colaboreze cu teatre profesioniste din țară și din străinătate. Premiile obținute, în România și peste hotare, cu „Microbis” sau în calitate de coregraf-invitat, sunt bine-meritate dovezi de recunoaștere a valorii și măiestriei lui Hugo Wolf.

Aniversarea a avut două puncte de interes: un film de prezentare a companiei și o reprezentație cu o adaptare după „Colecționarul”, romanul lui John Fowles. Spectacolul impresionează prin sumedenia de elemente coregrafice noi, rezultate ale studiilor făcute de Hugo Wolf, semne ale ambiției sale de a veni de fiecare dată în fața publicului cu momente absolut originale. Nu ar reuși dacă nu l-ar urma trupa. Iar trupa nu ar fi ce este fără Florin Oros, singurul rămas în ea de la prima reprezentație a companiei. Pe scenă, Oros are carismă, e imaginea talentului desăvârșit. Se vede că muncește pentru a se păstra în formă, căci nu se văd pe corpul său urmele celor peste patru zeci de ani împliniți. Când coboară între noi, Oros e de o modestie revoltătoare, parcă vrea să treacă neobsevat. Hugo Wolf are în el partenerul ideal.

Amândoi, însă, ar fi avut mult mai puține șanse să se afirme fără directoarea Casei de Cultură a Studenților din Sibiu, Liliana Popescu, și, desigur, fără echipa dumneaei. Licențiată și cu studii aprofundate în inginerie, doamna Popescu s-a îndreptat către management cultural și a urmat cursuri de specialitate la Rennes, la Barcelona, la Amsterdam, Lisabona etc. Discretă și fermă, prezentă întotdeauna unde trebuie, doamna directoare asigură calmul necesar creațiilor și manifestărilor artistice – calm vital într-o Românie tot mai agitată și tot mai fără bani pentru cultură. Discernământul și puterea dumneaei de muncă ne îndreptățesc speranțele că Festivalul va ajunge la a XXV-a ediție, iar Companiei „Microbis” îi vom putea ura, când va aniversa treizeci și cinci de ani, LA MUȚI ANI!

Trupa ”One Dream”, Brașov

Ștefan Orhean

Hugo Wolf

Miruna Duță

Florin Oros