„Ion Mircioagă dă, indiscutabil, cea mai bună realizare a sa de până acum. Regizorul izbuteşte să urmărească în mizanscenă – o mizanscenă de extremă simplitate şi concentrare – toate firele conflictului acestuia aproape de nepovestit, în care protagonistă este dialectica sentimentelor, urmărită printr-o construcţie logică severă. Părând că s-a rezumat la intervenţii minime – o ilustraţie muzicală <specifică> (melodii spaniole la chitară), un ecleraj expresionist, mizând pe contraste, dirijarea interpreţilor, foarte adecvaţi, din rolurile secundare (aici, i-aş reproşa însă inutila caricaturizare a celor doi medici), – a condus, de fapt, cu mână sigură spectacolul, a dozat bine tensiunea dramatică, a pregătit fără greşeală momentele de culminaţie şi, mai ales, a supravegheat atent jocul actoricesc. Acesta şi este de fapt punctul forte al montării (…). Surpriza de proporţii a apărut sub chipul Maricăi Herman, interpreta Iuliei, tânără actriţă cu personalitate certă, cu ţinută frumoasă, şi cu dicţiune (ei bine, da!) limpede, care a <dus> impecabil partitura – o partitură, cum spuneam, de mare dificultate, cu treceri rapide între stări radical deosebite. Marica Herman se dovedeşte un nume ce trebuie memorat. Îi este partener, în Fernando Krapp, George Drăgulescu, care, şi el, rezolvă cu acurateţe şi, în unele secvenţe, cu brio un rol complex, plin de semitonuri şi subînţelesuri.”
Alice Georgescu: „Dialectica sentimentelor”, în „Scena”, nr. 12, 2001, paginile 22-23
Vezi şi: Adrian Mihalache: „Voi muri şi voi fi liberă” în Agora on Line, martie, 2002
Marica Herman, premiul pentru cel mai bun rol principal feminin la Festivalul de Teatru-Imagine de la Târgu-Mureş.
