Cum trece vremea – 3.
Pentru oameni ca mine, lipsiţi de trăsături ce ies din obişnuit, vremea trece liniar. Semnele felului în care mă stăpâneşte timpul sunt banale şi incontestabile: ridurile din ce în ce mai adânci de pe faţă, mult prea desele insomnii, oasele care protestează vehement la frig, un trecut tot mai ascuns de ceţuri violete şi un viitor tot mai greu de ignorat. Norocul a fost că, până acum, dovezile s-au instalat lent. Am avut timp să mă obişnuiesc cu ele; mi se pare că încă am răgaz să îmi întăresc judecata, astfel încât aceasta să îmi poată ţine emoţiile în frâu.Există însă frisoane ale căror leacuri nu le găsesc. Ele mă încearcă atunci când deschid cărţi cumpărate acum 15-20-40 de ani. Materia fărâmicioasă a filelor, galbenul lor bolnav, literele stinse mă deprimă. Mirosul tipăriturii a lăsat loc unui iz de magazie părăsită. Coperţile s-au decolorat şi s-au impregnat de praf.Timpul mă biruieşte transformând în nimic pasiunea cu care am adunat cărţile, golind de valoare înţelepciunea lor, ridiculizând momentele în care eu şi ele ne-am însoţit.Trecerea vremii peste cărţile mele începe să mă familiarizeze cu recele sentiment al morţii.
Pentru oameni ca mine, lipsiţi de trăsături ce ies din obişnuit, vremea trece liniar. Semnele felului în care mă stăpâneşte timpul sunt banale şi incontestabile: ridurile din ce în ce mai adânci de pe faţă, mult prea desele insomnii, oasele care protestează vehement la frig, un trecut tot mai ascuns de ceţuri violete şi un viitor tot mai greu de ignorat. Norocul a fost că, până acum, dovezile s-au instalat lent. Am avut timp să mă obişnuiesc cu ele; mi se pare că încă am răgaz să îmi întăresc judecata, astfel încât aceasta să îmi poată ţine emoţiile în frâu.Există însă frisoane ale căror leacuri nu le găsesc. Ele mă încearcă atunci când deschid cărţi cumpărate acum 15-20-40 de ani. Materia fărâmicioasă a filelor, galbenul lor bolnav, literele stinse mă deprimă. Mirosul tipăriturii a lăsat loc unui iz de magazie părăsită. Coperţile s-au decolorat şi s-au impregnat de praf.Timpul mă biruieşte transformând în nimic pasiunea cu care am adunat cărţile, golind de valoare înţelepciunea lor, ridiculizând momentele în care eu şi ele ne-am însoţit.Trecerea vremii peste cărţile mele începe să mă familiarizeze cu recele sentiment al morţii.
dintre articolele mai vechi:
O poveste frumoasă, întrebări supărătoare.
O întrebare, câteva răspunsuri…
Despre limbajul teatral – câteva întrebări colaterale.
Ceaşcă şi Băse. Alte asemănări, alte deosebiri.
Din nou despre trecerea timpului.
Asemănări, mici deosebiri, eventuale concluzii
Bucureşti, la sfârşit de toamnă
Din nou despre limbajul teatral.
O comedie de pe lumea cealaltă
- Colaborator şi membru în colegiul de redacţie al Revistei “Concept”, editată de Centrul de Cercetare al Facultăţii de Teatru – UNATC Bucureşti
- Colaborator al revistei „Agora on Line”
- Colaborator şi membru în colegiul de redacţie al revistei Regnabit
- „Realitatea în codrul din Arden”, volum publicat în 2007, Bucureşti, UNATC PRESS
- Colaborator la Televiziunea Română, emisiunea „Revolta clasicilor”
- Producător de serie la Prima TV, serialele documentare „Naşterea”, „Urgenţe”
- Regizor-colaborator la Prima TV, serialele documentare „Trauma”, „Salvatorii”, „Taxi”, „Cascadorii”, „Trafic”
- Regizor-colaborator la Televiziunea Română, emisiunea „Cu ochii’n 4”, emisiune premiată de Consiliul Naţional al Audiovizualului
- Regizor-colaborator la Televiziunea Română, emisiunea „Ia te uită ce-ai uitat”, emisiune premiată de Uniunea Ziariştilor Profesionişti
- Producător executiv la Prima TV, emisiunea „Schimb de mame”
- Regizor-colaborator la Televiziunea Română, emisiunea „Puls 2000”
- Producător de serie la Prima TV, emisiunea „Dincolo de limite”
- Mai multe despre munca în televiziune…
- Colaborator al revistei „Rampa”
- Colaborator al revistei „Revue Roumanie de Chimie”
De: mircioaga pe noiembrie 4, 2011
la 8:16 am
Ai conturat bine , functiile statului minimal , John !
Un istoric , fermecator dupa mine , Neagu Djuvara , spunea o chestie ce-i venea din cercetarea amanuntita a istoriei statelor , ca ” fauritori de formatiuni statale nu au fost niciodata bastinasii . Ei nu aveau nevoie de asa ceva . Pe cale de disparitie se pare , staul autohton are nevoie de un impuls din afara . Deci putem spune ca asteptam un alt “descalecator” strain ???
E ca-n tenis , John ! Era o vreme cand statul era la serviciu . Acum o fi numai la primire !
De: Radu pe februarie 5, 2012
la 9:26 am
Trece vremea , John . Si ne apropiem de finalul cursei . Cu fiecare clipa suntem mai aproape de racoarea absoluta ! Oasele ni s-au obisnuit cu articulatiile blocate . Eu umblu dupa articulatii nemuritoare , neinflamabile …cica alea din ceramica sunt gata acomodate …cu argila . Mai ramane numai sa optez pentru varianta cimentate sau necimentate . Cica sunt inca prea tanar pentru cimentate …Auzi tu , maine poimaine “sexagesimal” si tanar ? Astia -ortopezii- ma vad japonez ? Cred ca vor sa-mi puna articulatii care sa ma tina si dincolo !!! Heheheeeeee!
De: Radu pe mai 18, 2012
la 5:24 pm
Nu sunt ortoped dar si eu cred ca esti tanar. Suntem tineri, vremea noastra a trecut, dar asta e altceva.
Cat despre carti… filele au inceput sa zboare, paginile mi se macina intre degete. E drept, unele au trecut prin multe schimbari de domiciliu, asa ca au fost legate, aruncate in camioane… Nu mai pun la socoteala si perioada in care am renovat casa…
Dar ce ma doare cel mai tare e dispretul cu care sunt, multe, privite de elita sociala romaneasca a zilelor noastre, alcatuita in proportie de 99% din insi cu totul aculturali. Demn reperezentant al ei e hahaitorul nostru presedinte care, dupa propriile declaratii, a citit, in mai bine de 5 ani, o singura carte. Pe de alta parte ma uimesc tinerii care declara ca e invechit si lipsit de valabilitate ce a scris, de exemplu, Anton Dumitriu despre filozofia presocratica. Nu ma mira atitudinea in sine, ea e noramala, ci refuzul de a intelege ca noul nu se construieste pe cadavrul vechiului, ci pe temelia acestuia…
De: mircioaga pe mai 19, 2012
la 10:16 am
Te salut , John !
Stii , pe masura ce-mi mai cumpar carti , incerc sa renunt la cele vechi , la cele pe care le-am citit demult . Renunt greu , imi spun ca va veni ea vremea cand le voi relua si sunt sigur ca voi avea alta viziune decat cea de la prima lectura . Le fac pachete si le car la tara , le daruiesc unor copii …Pe cele mai dragi , le mai pastrez sa le mai pipai macar odata filele ingalbenite ce stau sa iasa din cotor . Apoi, le marit cu regret si pe acestea .
Avem niste prieteni care au facut loc noului . Au renuntat la biblioteca , la carti , si-au cumparat tablete de pe care pot citi tot ce-si doresc . …
De: Radu pe mai 23, 2012
la 4:19 pm
Spune lumea buna ca este bine sa renuntam la vechituri pentru a lasa noul sa intre in casele noastre . Asa o fi . Asa este , sigur ! Numai ca senzatia cu care m-am obisnuit , mirosul de cerneala , fosnetul paginilor …textura copertilor …nu pot fi inlocuite asa de usor cum pare la prima vedere . Si totusi …e posibil ! Si..acum , la ce ne mai foloseste ? Cu ceea ce mai citim acum , vom mai putea schimba ceva in mersul lucrurilor ? Poate …cine stie ?
De: Radu pe mai 23, 2012
la 4:27 pm
Bine ca amicii citesc. Problema e, intr-adevar, daca le foloseste. Daca folseste.
De: mircioaga pe mai 24, 2012
la 9:51 am