Premiul Nobel pentru literatură a fost acordat Hertei Müller. Din momentul în care vestea s-a aflat, cu foarte puţine excepţii, compatrioţii noştri încearcă să lege numele scriitoarei de cultura română. E o tentativă frauduloasă: Herta Müller foloseşte, în opera sa originală, limba germană.
A, desigur, ne putem mândri că regimul comunist mioritic a obligat-o pe artistă să se mute în Germania şi, astfel, i-a prilejuit o vizibilitate mai bună. Amară satisfacţie!
Cât despre legăturile Hertei Müller cu România postdecembristă, îmi permit să citez din:
„Numai când mă gândesc la contactul zilnic cu realitatea românească, îmi dau seama că aş înnebuni a doua oară dacă ar trebui să trăiesc în România de azi. Este atâta indiferenţă în ţara asta, de vină pentru tot ce se întâmplă este şi indiferenţa populaţiei.”
…şi din:
Scrisoarea Deschisă a Hertei Müller către Horia Roman Patapievici
“Dragă Horia Patapievici,
După cum reiese din programul Institutului Cultural Român vor veni la “Academia de vară” a ICR Berlin în această lună Andrei Corbea Hoisie şi Sorin Antohi. Antohi este chiar “directorul” acestui colocviu.
Este scandalos faptul că România se prezintă în Germania cu aceste două persoane care pe timpul dictaturii au lucrat cu serviciul de securitate român.
(…)
Se pune întrebarea cum îi vor prezenta angajaţii ICR Berlin invitaţilor la şcoala de vară pe partenerii de discuţie români: Corbea Hoisie – profesor şi agent de Securitate cu o activitate îndelungată şi Sorin Antohi – oaspete al unor universităţi europene timp îndelungat cu un titlu de doctor falsificat şi cu publicaţii fictive? Şi ce vor relata presei germane? Sau mai bine zis: ce nu vor relata?
Crede ICR-ul că trăieşte pe o altă planetă unde nu există conceptele de demnitate personală şi de integritate morală în ştiinţă?
Ce înseamnă sa fii intelectual în România de azi? Ce s-a ales din promisiunile României făcute cu ocazia integrării în UE?
ICR-ul de la Berlin reprezintă vitrina României în Germania – dar de fapt se prezintă drept vitrina unui trecut care nu mai apune. Cine va prelua răspunderea pentru acest fapt? De la căderea lui Ceauşescu fiecare instituţie în România are propria răspundere şi influenţează felul în care se trăieşte în contextul libertăţii câştigate pentru care au murit sute de oameni!
Am sperat că România se va normaliza în final (după atâta timp şi după atâtea şanse pierdute), cel puţin in domeniul cultural.
Mă doare şi mă înfurie faptul că se întâmplă exact contrariul.
Promit că nu voi mai calca pragul ICR la Berlin – şi nu voi fi singura care va proceda astfel.
Cu salutari cordiale,
Herta Müller“
P. S.
Nobelul pentru pace a fost acordat lui Obama. Oare cine se va agăţa primul, cu ajutorul unei medalii, de pieptul “mlădiţei ivite din pământul nostru”, preşedintele Kenyei, sau cel al României?
———————————————————————————————————————————————————————————–
dintre articolele mai vechi:
O comedie de pe lumea cealaltă
- Colaborator al revistei „Agora on Line”
- Colaborator şi membru în colegiul de redacţie al revistei Regnabit
- „Realitatea în codrul din Arden”, volum publicat în 2007, Bucureşti, UNATC PRESS
- Colaborator la Televiziunea Română, emisiunea „Revolta clasicilor”
- Producător de serie la Prima TV, serialele documentare „Naşterea”, „Urgenţe”
- Regizor-colaborator la Prima TV, serialele documentare „Trauma”, „Salvatorii”, „Taxi”, „Cascadorii”, „Trafic”
- Regizor-colaborator la Televiziunea Română, emisiunea „Cu ochii’n 4”, emisiune premiată de Consiliul Naţional al Audiovizualului
- Regizor-colaborator la Televiziunea Română, emisiunea „Ia te uită ce-ai uitat”, emisiune premiată de Uniunea Ziariştilor Profesionişti
- Producător executiv la Prima TV, emisiunea „Schimb de mame”
- Regizor-colaborator la Televiziunea Română, emisiunea „Puls 2000”
- Producător de serie la Prima TV, emisiunea „Dincolo de limite”
- Mai multe despre munca în televiziune…
- Colaborator al revistei „Rampa”
- Colaborator al revistei „Revue Roumanie de Chimie”
Nu cred ca e cu totul fraudulos sa ne legam de Herta Muller. Scriitoarea s-a format in Romania, in Banat. A facut facultatea la Timisoara. Spre bine sau spre rau, Romania si populatia romaneasca au fost acolo cand ea devenea din copil adult. Daca admitem bunele _daar_ si relele ca bun national atunci putem sa fim mandri.
Dar eu nu cred in “bunurile nationale”, sper sa ma ierte bunicii mei
Nu, nu cred ca trebuie sa fim mandri de nici unul dintre varfurile unui neam tocmai fiindca ele sunt varfuri, adica minoritate, adica elita, adica exceptiile acelui neam. Mandru trebuie sa fii de ce e al tau personal. Poti fi mandru ca ai luat Nobelul, nu ca a luat Nobelul cineva pe care nu l-ai cunoscut niciodata.
Poti fi mandru ca ai fost poate profesorul cuiva care a luat Nobelul (desi personal prefer Pullizerul si cateva premii frantuzesti, mai oneste, decat atat de politiztul Nobel). Dar de ce Dumnezeu sa fii mandru in Dobrogea ca a luat cineva de la Brad Nobelul nu pot sa pricep altfel decat ca rezultat al unei indaratnice propagande care a inceput undeva in 1948.
In fine, cazul Hertei Muller este unul aparte. Si daca as vrea sa vad multa, tone de documentatie asupra a ceea ce s-a intamplat cu noi, cei lasati la mana Moscovei de catre aliati, cazul ei nu este tipic acestui context. Tatal ei a fost parte din Waffen-SS, organ al partidului nazist. Chiar sa nu fi avut neobisnuitul curaj de care a dat dovada (si care astazi ii aduce Nobelul in buna masura) tot ar fi avut o viata chinuita in urma asociatiei cu nazismul.
Astfel incat nenorocirile abatute asupra copiilor lui fac parte dintr-o alta gama dramatica, a nevinovatilor copii ai celor ce au comis, fie si prin asociatie numai, crime. Acesti copii, oriunde s-ar fi aflat in lume, au trecut prin iad, si e un domeniu de cunoscut si de luat aminte.
Cat despre citatul tau „Numai când mă gândesc la contactul zilnic cu realitatea românească, îmi dau seama că aş înnebuni a doua oară dacă ar trebui să trăiesc în România de azi. Este atâta indiferenţă în ţara asta, de vină pentru tot ce se întâmplă este şi indiferenţa populaţiei.” Marturisesc cu amuzament: sunt 100% romanca (de la 1600 incoace zice familia mea), nu m-am deznationalizat plecand, nu am nimic de-a face cu nazistii, n-am aut curajul ei si probabil nici talentul ei, dar as putea sa fi scris oricand cuvintele astea. Citatul nu reprezinta romanitatea sau neromanitatea autorului ci un anume sentiment pe care societatea romaneasca din prezent il induce unora dintre noi, din orice etnie ne-am trage.
De: currandera pe octombrie 10, 2009
la 3:39 am
Cetăţenilor obişnuiţi din Dobrogea sau Crişana sau Oltenia le e total indiferent cine ia Nobelul sau Pulitzerul. Nu le pasă de ceea ce depăşeşte cercul strict al intereselor lor imediate. Asta doare.
Şi doare şi felul în care unii oficiali s-au repezit să se agaţe de imaginea unei scriitoare pe care până mai alaltăieri o ignorau.
De: mircioaga pe octombrie 10, 2009
la 6:43 pm